Cum a reușit autoarea în doar două sute de pagini să pună cap la cap toate aceste opere și să extragă din ele nutrientul pentru propria temă și pentru conceperea cărții de față? Ei bine, acest lucru ține cel mai probabil de priceperea Aurorei Liiceanu de a crea o sinteză, un eseu din care cu abilitate a evacuat virusul plictiselii docte și a adăugat un ingredient coagulant care ține cumva laolaltă opere și autori în aparență atît de diferiți. În ciuda alintului de care doamna Liiceanu se lasă ea însăși sedusă afirmînd că se consideră „mai mult vorbăreață decît scriitoare”, Așteptarea Penelopei este o carte concepută de o scriitoare veritabilă și, evident, de o remarcabilă eseistă.
