în Observator cultural, nr. 991

Proza Olgăi Tokarczuk, în mod paradoxal, se îndepărtează de raţionalitatea iluministă (deşi Kant o însoţeşte deseori în gîndirea artistică), urmărind în spirit romantic faţa ascunsă a lucrurilor, latura lor intuitivă, greu de surprins şi de formulat, dar mult mai bogată şi mai autentică, pentru a reconfirma necesitatea cunoaşterii în scopul menţinerii unui echilibru şi al distanţării de haos şi degradare. Este un periplu conştient pe care prozatoarea îl întreprinde în toate textele, o călătorie necontenită, o transgresare a graniţelor şi a spaţiilor, cu descoperiri şi ipostaze felurite, suprinzătoare, de multe ori inedite, totul circumscris regăsirii, redimensionării, reproiectării însoţite de un anumit sens, de o anumită ordine.