în Dilema veche, nr. 816

Cartea conține un tablou convingător al epocii istorice pe care o panoramează și care obsedează mare parte din literatura noastră de azi. Dar mi se pare că ritualurile vieții cotidiene dinainte de 1989 (defilarea de 1 Mai, spectacolele lui Păunescu, Daciile cu numere pare/impare circulînd în week-end-uri alternante etc.), ca și emblemele hazlii ale anilor ’90 (American Cola, comerțul mărunt de parter de bloc, cadourile electorale de la PDSR ținute în casă la mare cinste etc.), fără a-și pierde pitorescul, nu ocupă locul central în roman și nu epuizează semnificația acestei rememorări optzecist-nouăzeciste, deoarece mai important e procesul de creștere și maturizare al unei fetițe. Trauma personajului este mai profundă decît faptul că a fost contemporană cu o revoluție; de altfel, în mod semnificativ, căderea lui Ceaușescu e aproape trecută cu vederea, în timp ce moartea lui Florinel în iulie 1990 ritmează clar narațiunea. Pentru că, s-ar zice, viața nu este despre ce mărci de haine cumperi, ba poate nici chiar despre ce partid votezi, ci despre ceva mai dureros, care nu poate fi înfruntat direct. E o lecție aici.