Romanul Homeric poate fi citit şi ca naraţiune orientală, şi ca roman de aventuri, şi ca frescă fanariotă, şi ca roman fantastic, dar este toate acestea la un loc şi mai mult decît suma lor. Este, asemeni epopeii la care face un clin d’œil, o poveste magică despre Lume, despre destine tumultuoase din care, cu timpul, se alege praful. Iar Naratorul, care, deşi trăieşte sute de ani, ajunge şi el să îmbătrînească, recunoaşte că ceea ce poate dura este numai... Povestea, adică Literatura.
Doina Ruşti face dovada unui har narativ ieşit din comun, a unei imaginaţii debordante, a unei erudiţii rare la scriitorii de azi şi a unui umor nebun.
