Și da, și nu, fiindcă în literatură lucrurile sînt complicate. Așa cum spunea Culianu, cărțile (în cazul acesta, trilogia Letiției), au crescut în mintea mea, cu o altă cronologie decît cea a publicării lor. Am mai spus că Provizoratul (volumul al doilea din trilogie) a fost de fapt primul meu proiect literar, o jumătate de caiet abandonat timp de 30 de ani. Am revenit mereu la el, după ce scrisesem Drumul egal al fiecărei zile (volumul întîi din trilogia Letiției) și după toate celelalte cărți, dar nu l-am putut scrie de la cap la coadă decît între 2004 și 2010. Din fericire pentru el, plecasem între timp de la revista 22 și m-am putut întoarce la literatură. Fontana di Trevi (al treilea volum din trilogia Letiției) este chiar continuarea Provizoratului.

Related products

Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri