- Ioana MACREA-TOMA
- Dosar de presă
- 0 likes
- 269 views
În Avalon. Secretele emigranților fericiți, Bogdan Suceavă alege romanul confesiunii personale pentru relatarea experiențelor sale de matematician emigrat în America la mijlocul anilor ’90. Perioada cronologică efectivă cuprinsă în roman este cea a stagiului doctoral de la Universitatea din Michigan. Dacă începutul cărții plasează acțiunea sub semnul vulnerabilității umane și al incertitudinii existenței (protagonistul este pe punctul de a face un atac de cord din cauza surmenajului), finalul este acela al promisiunii unei vieți decente (prin găsirea unui post universitar la universitatea unde activează încă). Prin tipul de experiență și prin deznodămîntul norocos (s-ar putea spune și fericit, dacă nu ar fi autorul însuși cel care să ironizeze acest termen încă din titlu), romanul diferă de multe alte romane ale migrației apărute la noi în ultima vreme.