Observator cultural, nr. 966

M-am descoperit în nevoia infinită de a înțelege plînsul tău, căci toate personajele plîng plînsul tău, Cristiane, de a înțelege cum sfîșie minciuna sufletul unui căutător de viață. Apoi am suferit un soi de amestec de unde de șoc, și azi, dacă m-ai întreba, am amestecat cărțile, sensurile și trăirile între ele. Mare greșeală, ar spune vreun critic de meserie. Iar eu spun că nu sînt critic, ci un cititor emotiv, un pălmaș între paginile declarației tale de libertate. (...) Cartea e un breaking news. Am reluat-o, am citit cu studenții la curs – da, preoții au și lecturi din perioada de după Evul Mediu (nu găsesc un smile maaare) –, am repovestit-o cu studenții voluntari în tratarea dependențelor. Toți au remarcat gustul unui realism izbăvitor. Un soi de cheie escatologică a deznădejdii că nu-i poți ajuta pe toți. M-am întins prea mult. Mă alung singur spre Vecernie. Voi lăsa epistola să se coacă într-o Litie de rugăciune. Bucurie, om curajos!