în Gazeta de Sud, nr. 1-2

Există în cartea pe care i-am consacrat-o în 2015 regizorului Mircea Daneliuc (Monsieur l’auteur sau lupul singuratic al filmului rom nesc, editura NOI Media Print) un capitol despre cărțile semnate de acest artist insurgent, unul dintre cei mai reprezentativi pentru arta rom nească din ultima jumătate de veac. Intitulat Văzul și litera, capitolul în cauză punea în discuție specificitatea limbajului cinematografic în raport cu cel literar. Căci îndelungata practică de scenarist a lui Daneliuc (toate filmele sale sunt rodul propriei „gîndiri vizuale” cum ar fi spus Pier Paolo Passolini) avea să fie valorificată de autor în numeroasele cărți de povestiri, nuvele și romane precum Marilene, Apa din cizme, Strigoi fără țară (toate din 1999), Petru și Pavel (2003), Cele ce plutesc (2009), Băiatul fără sprîncene (2012), Ca un grătar de mici. Un picior de plai, cu șpițul (2013). Punctul de plecare al acestui elan epic l-a constituit, fără îndoială, Pisica ruptă, romanul autobiografic și intens confesiv din 1997, distins la timpul potrivit cu Premiul pentru cea mai bună carte a anului de către Asociația Scriitorilor Profesioniști. Iar dacă ASPRO a dispărut între timp, proza lui Daneliuc a continuat să existe și să configureze un teritoriu narativ plin de originalitate, în care viețuiesc oameni de tot felul, cei mai mulți făcînd parte din categoria sufletelor neînsemnate și care suportă presiunea unei istorii nedrepte, dezarticulată moral (și ca urmare imorală) revărsîndu-se asupra unui neam învățat să ducă-n spinare toată obida. „Domnule, ăsta-i poporul, altul n-avem, nu-i vina lui că-i așa, l-a turtit istoria pe care-a avut-o, romanii, turcii și restul, trezește-l, pînă și la imn se îndeamnă; nu există alternativă”.