Volumul Cele mai tîmpite momente numără cinci proze scurte şi o nuvelă şi apare la doi ani de la Dulci meleaguri (Editura Charmides, 2016), o colecţie mai amplă de povestiri pe care pare să o continue tematic şi stilistic. De altfel, ca şi Mihai Măniuţiu, un alt regizor (de teatru) convertit la proză (scurtă), Mircea Daneliuc şi-a delimitat strict o zonă în care se mişcă dezinvolt şi recognoscibil din cîteva fraze. Formula sa narativă predilectă este monologul sau discursul indirect liber al unui narator neortodox care deseori face cu ochiul către cititor în vreme ce pare că-şi abuzează personajele. Căci dacă e ceva ce-ţi sare în ochi atunci cînd citeşti o pagină de Mircea Daneliuc este felul nervos (pînă la isteric) în care acţionează şi vorbesc personajele, aflate permanent într-o stare de conflict, de ripostă, frustrare, cădere sau sfîrşeală. Titlul Cele mai tîmpite momente spune din capul locului ce ascund copertele cărţii: o suită de momente critice, întîmplări neprevăzute, situaţii care escaladează, dînd peste cap, uneori la propriu, viaţa personajelor, aducîndu-le în punctul pierderii controlului.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.