în Observator cultural, nr. 961

Grotesc mi se pare un cuvînt foarte bun pentru perspectiva despre care vorbeai. Fiindcă, după cum se știe, grotescul e o categorie estetică formată din comic și tragic în proporții egale. Uneori rîzi, alteori plîngi la experiențele grotești. Alteori, e doar o sfîșiere între două emoții fundamentale. Cred că personajele mele merg pe linia aceasta ambiguă a rîsu’-plînsului, în episoade de genul telegramei cu dusul gunoiului, sau cînd Cristina adoarme la Călăuza lui Tarkovski, sau în drumul cu avionul, sau în scena în care Nana își asumă cu glas tare identitatea sexuală. Poate grotescul e o formă de a exorciza trauma și, dacă funcționează, nu pot decît să mă bucur.