în Observator cultural, nr. 953

Un eveniment editorial a fost, în anul care a trecut, publicarea romanului Fontana di Trevi (Polirom) semnat de Gabriela Adameşteanu. Roman mai puternic decît Provizorat (2010) – de intensitatea Dimineţii pierdute –, Fontana di Trevi continuă, în postcomunism, destinul protagonistei din Provizorat, Letiţia Branea (soţia profesorului universitar Petru Arcan), personaj feminin cunoscut, de altfel, din romanul de debut al autoarei, Drumul egal al fiecărei zile (1975). Cel mai recent roman al Gabrielei Adameşteanu impresionează nu numai prin forţa eroinei sale (urmărită, în această trilogie, la vîrste succesive, şi ajunsă aici sexagenară), dar şi prin impactul romanului politic pe care-l propune – reconstituirea anilor ’90 şi 2000, prin vocea şi perspectiva personajului rezoneur care e Letiţia Branea (Arcan), venită din Occidentul în care trăieşte în prezent (Franţa) pentru a recupera moştenirea unchilor săi. Avem de-a face, în plus, cu o întreagă problematică politică a diferenţelor de optică şi de discurs – în postcomunism –, între rom nii din ţară şi rom nii din diaspora. Fontana di Trevi este, probabil (alături de romanul lui Cristian Teodorescu, Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui), cel mai puternic roman al trecutului nostru recent – comunist şi postcomunist –, capabil să ne vorbească atît nouă, rom nilor, cît şi cititorilor străini (scriitoarea e publicată la Gallimard, în Franţa).