- Florina ILIS intervievată de Cristian PĂTRĂŞCONIU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 108 views
La Cartea numerilor scrisul a durat șase ani, dar cu pauze multe, evident. Și aici a trebuit să lucrez la documentare – dar aceasta a fost făcută mai degrabă într-un fel „viu”, prin contacte și discuții cu oamenii, cu persoanele care au trăit acea epocă, mai ales, anii colectivizării. (...) Pe de altă parte, punctual, în cazul celui mai recent roman al meu, Cartea numerilor, lumea aceea a satului este o lume care, cred eu, a rămas vie și datorită poveștilor. Povestea este cea care, în lipsa cărților, i-a ținut pe acei oameni împreună. Sînt în roman cîteva scene în care oamenii își spun povești pentru ca trecutul lor și-al neamului lor să nu fie uitat. Și ei aleg să le spună într-un fel care ne permite să observăm că diferența dintre literatură/poveste și, pe de altă parte, istorie este dată prin aceea că, de obicei, istoria include între paginile sale evenimente încheiate, databile. Pe cîtă vreme literatura alege ceea ce este viu dintr-o poveste sau ceea ce are puterea de a dăinui pentru a fi povestit mai departe…