Un roman-simfonie, unde Vocii Divinității i se acordă rolul Corului din Simfonia a IX-a, dar nu numai Bucuria „ambitusului interzis” (teoretizat de către un personaj aproape insignifiant) se aude, și prin intermediul lui Tiber, un personaj mult mai important, așadar, nu numai Bucuria, ci mai ales Gîndirea, pentru că avem un Dumnezeu nu de aflat, ci de gîndit. Un roman filosofic, opunînd Rațiunii sentimentul Nebuniei generalizate (care a încercat să fie surprins și… tratat recent și de către un Stelian Tănase, în Partida de vînătoare, dar nu parabolic!), inventîndu-se literar (în maniera unui Camus în Ciuma sau Saramago în Eseu despre orbire) o lume și o situație asupra cărora vom insista foarte puțin, pentru a nu strica surprizele pe care scriitorul le pregătește minuțios.
