Nefericirea se numără în clipe adînci, în zvîcniri triste de inimă, în momente cînd crezi că Dumnezeu te-a abandonat definitiv. Senzaţia de abandon devine atît de acută încît crezi că tot ceea ce faci nu îşi mai are rostul sau sensul cuvenit. Cu toate acestea, nefericirile noastre contemporane pălesc în faţa marilor dificultăţi cu care ne-a strunit mîna mare şi nemiloasă a istoriei. Despre Holocaust se vorbeşte acum uscat, folosindu-se cifre, statistici, descrieri ştiinţifice. Autoarea noastră merge mai departe, reliefînd partea umană, firească, naturală a victimelor, umanizîndu-le, personificîndu-le dacă vreţi. Unele episoade mi-au dat fiori, altele mi-au amintit de acea obiectivă prezenţă a firii curate a nevinovatului. Stilistica şi descrierile pe care le creează autoarea fac din prezentul roman un fel de carte de căpătîi, în care se împletesc simţăminte dificil de redat. Este suficient să prinzi anumite dialoguri ca să înţelegi adîncimea romanului, stratificarea în care ordonează autoarea paleta vastă de emoţii ale personajelor victime. Convoiul mieilor este o carte care merită un moment de tăcere la final. Un moment de reculegere.
