Mircea Anghelescu inventariază și cazuri atipice sau de-a dreptul bizare, așa cum este ziaristul Ion Catina, care călătorește în Mozambic avînd un plan bine articulat: să se îmbogățească devenind plantator. Nu primează numai evidentul interes documentar al acestor texte de secol XIX, ci și simpla plăcere a lecturii: pliurile unei mentalități aflate în plină formare sunt scoase la rampă într-o manieră care nu lasă să piardă exact ce e mai important – candoarea descoperirii. Deși Mircea Anghelescu nu se limitează nici pe departe doar la literatura de călătorie făcută de profesioniști ai scrisului, autorul reușește să fixeze debutul și evoluția unui gen literar a cărui forță de iradiere a fost impresionantă în secolul al XIX-lea. Mai mult, demonstrează existența unei metamorfoze stilistice aflată atunci pe cale de instaurare: fervoarea descrierii devansează forța epică, ceea ce, filologic vorbind, are o extrem de mare importanță.
