în Suplimentul de cultură, nr. 631

Această carte ar fi putut avea un volum separat, care ar fi fost o istorie a sexualității și erotismului. Nu știu dacă există sertar în literatura rom nă pe care Andrei Oișteanu să nu-l fi cotrobăit. Sentimentul este că, chiar dacă nu ar fi așa, autorul a epuizat tot: de la Conachi la Odobescu, de la avangardiști la actuala generație douămiistă. Andrei Oișteanu știe mai mult decît știe un istoric literar. Armonia acestei cărți se regăsește în perfecta coordonare şi perfecta sincronizare a acestor două mari blocuri de semnificație, sexualitatea și societatea, care se luminează reciproc și ale căror rezultate, în cele din urmă, sunt un fapt de cultură, un fapt artistic şi literar.