în Dilema Veche, nr. 755

Așadar, o compasiune în amintire, o dragoste pierdută din cauza vremurilor, un mort aproape neștiut, o posibilă moarte în singurătate… Prozele lui Gao Xingjian rămîn la acest nivel vag/abstract al semnificației, excepție făcînd proza titulară, cea mai bună, în care un bărbat încearcă „să se despovăreze de dorul de casă“ și se întoarce în orășelul bunicului, căruia îi duce o undiță (vezi și fragmentul de mai jos). Bărbatul este copleșit de amintiri și drumul pe care-l face înapoi este, de fapt, o întoarcere doar în memorie, căci nu numai că satul de altădată este complet schimbat (rîul este acum deșert), dar casa bunicului este și imposibil de găsit în noua reorganizare (străzile sînt de nerecunoscut). Este o proză despre imposibila întoarcere („Dunele de nisip au acoperit deja rîul, vor acoperi orașul și vor acoperi și amintirile tale din copilărie“), o întoarcere doar în memoria copilăriei, de unde răzbate amintirea unui meci de fotbal în care Maradona își driblează adversarii „căutînd un drum, un drum acolo unde nu există nici un drum“, împreună cu amintirea unui sfat al bunicului care spunea că „în sălbăticie, dacă ești luat prin surprindere, nu trebuie să întorci capul îndărăt“.