Chiar dacă nu este un thriller sau un roman cu prea multă acțiune, Umbra pierdută este, cum s-ar zice, un page turner, genul de carte pe care o citești repede și în care ai vrea să rămîi o vreme. Micile detalii, descrieri, gînduri ale personajelor sau conversații dau farmec cărții și scot la iveală acel strop de poezie necesar oricărei cărți care aspiră literatură. Sînt în carte pagini dulci-amare despre tranziția rom nească, despre Înainte și După Revoluție, despre cei lăsați în urmă în țară și care privesc spre America cu ciudă sau despre cei de acolo care s-ar întoarce în Rom nia și nu mai pot. Umbra pierdută este un roman al nostalgiilor, dar și al unei lumi care-i primește pe toți, dar nu-i ajută decît pe cei adaptați la realitatea zilei. Nu este o lume pentru visători sau învinși, nici pentru cei ce vor să rămînă intacți moral, să nu facă compromisuri și să-și vadă de arta lor. Prietenii lui Fred sînt ori neadaptați geniali care au reușit tocmai pentru că sînt exotici și oamenilor le place uneori ce nu înțeleg, ori ratați geniali, care se aseamănă cu cei dintîi, dar au avut mai puțin noroc sau au ajuns prea tîrziu într-un loc. Fred însuși e unul dintre ei și povestea lui este cu atît mai înduioșătoare cu cît ne dăm seama, din ședințele lui de terapie, că el înțelege foarte bine ce i se întîmplă, dar nu se poate opune. Cartea lui Carmen Firan este ca o tragedie grecească antică, cu personaje care nu pot scăpa de destinul implacabil și pe care America le transformă și îi lasă fără umbre.
