Vorbim despre Spulberatic, un roman ambițios și reușit, în care liniile de forță rezidă mai cu seamă în structura polifonică, în pluriperspectivism. O inginerie narativă pe care scriitoarea (absolventă de Politehnică la bază, de altfel, cu activitate de cîțiva ani în cercetare) o stăpînește foarte bine. Cartea reține atenția implicit prin titlu, un cuvînt mai puțin obișnuit, derivat de la verbul a (se)spulbera, care trimite la instabilitate, imprevizibil, schimbare, destrămare. Inițial, după spusele autoarei, romanul trebuia să se numească Nimeni nu lipsește, după titlul ultimei părți a volumului. Adjectivul „spulberatic” și semnificațiile lui apar spre final, pe marginea unei scrisori a unuia dintre personajele feminine. O carte despre indecizia fiecăruia dintre noi în fața provocărilor pe care propriul eu ni le trimite în anumite momente-cheie. Despre cum nu e sănătos să trăiești inerțial. În fond, nu tu ești legat de scaunul dintr-o cameră goală. Scaunul e fixat în perete. Tu trebuie doar să găsești puterea de a te ridica și de a ieși din acea cameră.
