Civism și complicități, Observator Cultural, Nr. 922

Istoricul Andrei Muraru își adjudecă meritul de a fi scris cartea Vișinescu, torționarul uitat. Închisoarea, crimele, procesul, prima cercetare științifică dedicată unui fost torționar, încă în viață, condamnat de Justiția Rom nă postcomunistă. După cum subliniază într-un interviu autorul, „pînă la cazul Vișinescu, nici o persoană nu fusese condamnată de justiția de după 1989 pentru crimele și abuzurile comise în sistemul concentraționar comunist, iar toate sesizările penale ale Institutului de pînă atunci fuseseră respinse de procurori“. Nu ar trebui, probabil, să mire nici perpetuarea tabuizării foștilor torționari la două decenii de la căderea regimului comunist, și nici pietrificarea moralei subînțelese că slujbașii Statului de ieri nu sînt vinovați pentru că au executat cu elan ordinele superiorilor. Pe de o parte, această atitudine venea dintr-o continuitate de nezdruncinat a aparatului de stat (dictatorii cad, funcționarii rămîn!), pe de alta, probabil, era vorba despre o solidaritate a reprezentanților de tot felul ai aparatului, care gîndeau în logica lui „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face“. Se vor fi întrebat, cine știe, responsabilii de protejarea și de promovarea tacită a lui Vișinescu și a altora de aceeași calitate umană dacă nu cumva, în viitor, ar putea deveni ținta unor incriminări similare, drept care era mai potrivit statu-quoul, discreția, „netulburarea apelor”.