pe citestema.ro

Romanul tău are nu mai puţin de 536 de pagini. Mai puţine dec t în unele cazuri celebre, însă mai multe dec t ştiu eu că suportă unii editori. Cum de ţi s-a aprobat un roman at t de voluminos? Au fost discuţii să-l scurtezi?

Nu, nu au fost astfel de discuţii. Cei de la Polirom sunt foarte profesionişti, lucrează an de an cu zeci ca mine, poate sute, au ochiul format. Aşa cum e, cartea e „rotundă”, echipa lor de redactori a văzut asta din prima, n-a fost niciun fel de discuţie despre scurtare. Eu aş fi vrut să includ şi nişte poze, că am unele poze bune de pe-acolo, dar din păcate asta nu s-a putut. Sper să-i conving la următoarea carte!

Ce înseamnă „Gastarbeiter” pentru tine şi cum te-ai schimbat, dacă te-ai schimbat, după publicarea lui?

Înseamnă un început de drum. Tot ce scriu de-acum încolo trebuie să fie mai bun dec t Gastarbeiter, altfel sunt minciună, şi exact de asta mi-e teamă ca de dracul! Li s-a înt mplat multora, am exemple fără număr, e chiar destinul cel mai obişnuit al scriitoreilor: o primă carte bună, urmată de o „gherlă”, pe care criticii cu experienţă de-abia o aşteaptă, ca să-l demoleze pe debutantul care „şi-a luat nasul la purtare”. Sper să evit cu măiestrie această capcană care mi se-aşterne-n faţă, nu în ultimul r nd pentru că păstrez un as în m necă: „Gast” nu e prima mea carte. Acum 12 ani, în 2006, am publicat „Berile de Aur” în regie proprie, o aventură de care acum mi-e foarte ruşine, dar pe care n-am de g nd să nu mi-o asum. Am comis-o? Am comis-o! Măcar să fi învăţat ceva din asta! Vom trăi şi vom vedea.