Ferguson observă cum capitalismul internaţional şi forma sa cea mai recentă, globalizarea, sunt invocate astăzi aproape exclusiv sub aspectul influenţelor – nefaste, dacă priveşti dinspre st nga politică – asupra forţei de muncă, a circulaţiei bunurilor şi capitalului. Dar ar trebui poate să luăm în calcul faptul că circulaţia banilor sau a bunurilor este dublată de circulaţia fluxurilor de cunoştinţe, de cultură şi instituţii. Imperiul Britanic ar fi, după istoric, exemplul cel mai grăitor succesului globalizării, în pofida faptului că instituţiile sale au fost impuse cu forţa. Explicaţia e că puterea dominantă a lumii a fost favorabilă liberalismului economic: Imperiul Britanic a impus „pieţe libere, statul de drept, protecţia investitorilor şi guverne relativ necorupte“. Alţi autori au observat că prosperitatea adusă în societăţile colonizate nu trebuie văzută ca absolută, deoarece efectul imediat al comerţului liber imperial a fost ruinarea unor industrii indigene, lipsite de competitivitate în raport cu capitalul britanic. Teza îndrăzneaţă a lui Ferguson, des reiterată, e că Imperiul Britanic nu a dispărut pur şi simplu. El şi-a mutat capitalul mai la vest, adică în Manhattan şi Washington. Nu se putea înt mpla altfel cu prima societate de larg consum din lume, nu-i aşa?
