în Observator cultural, nr. 913

Scrisă după pierderea fiului său mai mic, Uri, mort în 2006, în conflictul dintre Israel şi Hezbollah, Căderea din timp este una dintre cele mai sfîşietoare şi mai tandre cărţi pe care le-am citit. Este nu numai „o poveste pe mai multe voci“, după cum e subintitulată, ci o carte corală, un recviem ce se împotriveşte trecerii în nefiinţă, dar mai ales trecerii în uitare a copilului drag. Un recviem cu valenţe poetice şi teatrale, pe alocuri uşor şi atît de firesc parabolic. David Grossman reuşeşte – printr-o uimitoare artă combinatorie nu numai a stilurilor şi a artelor, ci şi a afectelor – să ducă bocetul la intensitatea şi expresivitatea unui recviem absolut copleşitor.