Liviu Bleoca nu este un povestitor inventiv, nu surprinde cu fictiuni ingenioase, el este tipul de prozator minimalist care cucereste prin discurs, prin actul subiectiv al povestirii, prin felul in care iti <>. Talentul lui Liviu Bleoca sta, asadar, in protocolul si tonalitatea povestirii, in inscenarea textului. Citeva gesturi precise, perfect stapinite, un ritm bun si putin umor sint destule pentru a atrage atentia si a cistiga, aproape instantaneu, simpatia cititorului. Caci naratorul lui Liviu Bleoca este direct, dezinvolt, detasat si autoironic, mai degraba ridicol si jucat naiv decit patetic si dramatic, gata oricind sa-ti istoriseasca, alert insa fara a neglija detaliile, intimplari, in fond, banale, de viata, scene cotidiene sau amintiri incarcate cu o bruma de nostalgie. Povestirile par scenarii de scurt-metraje, secvente ale unei intruziuni clandestine in medii anonime, fara istorie, marginale si letargice. Naratorul da viata acestui mediu, dar nu ii si releva misterele: exista mereu senzatia ca ceva scapa. Este insa numai efectul spunerii, al vocii povestitorului care stie ce, cum si, mai ales, cit anume sa spuna pentru a pastra un minim mister desenului din covor.