în Rom nia literară, nr. 15

Ce oferă textul? Un palpitant periplu insular de şapte ani a cărui desfăşurare e marcată de principalele etape ale calendarului liturgic: într-o insulă sînt mese care se aştern singure, în alta trei coruri – de copii, de tineri şi de bătrîni – intonează neîntrerupt psalmi, o alta e populată de păsări ce sînt, de fapt, îngerii ce n-au fost capabili să se împotrivească ferm „duşmanului strămoşesc“, o alta este spinarea unui monstru marin; navigatorii asistă la lupta dintre un grifon şi o pasăre gigantică, traversează o mare transparentă pe fundul căreia văd cum înoată peştii; după ce trec de o coloană de cristal înconjurată de o plasă (axis mundi?) ajung aproape de infern şi stau de vorbă cu Iuda care îşi petrece zilele de duminică şi perioadele de mare sacralitate liturgică în afara infernului, pe o stîncă din mijlocul oceanului; în fine, Brendan şi însoţitorii săi acostează în insula paradisiacă a cărei lumină este Christos: aici află că drumul le-a fost atît de lung (textul ne spune că putea fi străbătut în nu mai mult de un ceas!) fiindcă Domnul a vrut să le arate tainele Sale din marele ocean. Aşadar, ne aflăm în faţa unui itinerar spiritual – o alegorie a parcursului individual al mîntuirii ce are drept premise pelerinajul şi călătoria de cunoaştere: o extrem de interesantă ţesătură de doctrină creştină, conţinuturi mitico-folclorice, date din zestrea erudiţiei de tip enciclopedic şi indicii de realism (cum se construieşte ambarcaţiunea curragh, de pildă). Medievalii au citit-o, probabil, cu sufletul la gură. Mai avem, oare, apetenţa lor de a căuta Paradisul, măcar prin lectură?