În literatură, jubilația se transmite, e molipsitoare. E un mare neserios Cătălin Pavel în Chihlimbar, al patrulea său roman apărut la Polirom. Un copil cu un lego în față care nu respectă deloc, dar deloc schemele de montaj – juxtapune epoci și personaje, limbi și ortografii, iar stilistic e un bazar fără seamăn. În parodia sa de western dobrogean de secol XVI, toate registrele stilistice sînt luate în răspăr, cronicăresc, gazetăresc, administrativ, romanțios, filozofic, liric, și autorul o face cu atîta bucurie estetică încît cititorul are și el destulă dulceață din glazura asta pastelată, delicios absurdă, sieși suficientă. Jubilația lecturii e legitimată, deci, în bună măsură, de măiestria barocă a stilului, de ludicul intertextual, de gratuitatea acestui joc de lego. Cine zicea însă că tocmai clovnii sînt cei mai neliniștiți oameni de pe lume, nu se înșela prea mult. Chihlimbar e un tratat burlesc de gramatică, a melancoliei. Nu ne mai rămîne decît să învîrtim caleidoscopul în jurul acelei picături de chihlimbar, clipa cînd sufletul a știut să zbîrnîie, pară să spună scriitorul: gustă-i toată melancolia. Soluția sa de scriitor este captarea melancoliei în țesătura de cuvinte, regenerarea clipei de grație ca poveste fără sfîrșit, care se termină cu așteptarea unor alte povești – 1001.
