pe filme-carti.ro

Literatura, oglinda lumii căreia ne circumscriem, în care locuim și care ne locuiește, angrenează conștiința cititorului într-o lectură a sinelui; spațiul cuvîntului devine spațiul iluziei mîntuitoare, iar conștiința care se ex-pune, spațiul unui joc al Ideii. Prin Transfer, Liviu Ioan Stoiciu construiește o scriitură în care dedublarea țintește spre un plan metafizic; reușind să surprindă subtilitățile subconștientului, prin ideea scrisului ca destin și antidestin, autorul îndeamnă lectorul la analiza lumii expuse și totodată, îl invită în jocul cuvintelor-semne, spre a se (re)găsi. Romanul pune în oglindă realitatea a două lumi diferite, lumea anului 1977, anul marelui cutremur și cea a luptelor din Primul Război Mondial; două lumi diferite, dar care aparțin acelorași cețuri și umbre. Scrisul ca disoluție a eului evidențiază starea letargică a personajelor, iar în momentele cînd omul își îndreaptă privirea asupra sieși, iau naștere întrebările care alcătuiesc o des-compunere a condiției sale. Transfer își îndeamnă subtil cititorii să audă acel esențial, să pătrundă în lumea sinelui și să se dedubleze în figura celui care se analizează; un roman care dezvoltă o lume pe două planuri, unul al conștientului și altul al subconștientului, pulsînd, printr-un alt tip de transfer, o altă perspectivă.