Anul trecut ai publicat volumul Copilăria lui Kaspar Hauser. Te-a păcălit vreodată memoria, mai ales în ce priveşte momentele din copilărie
Am scris cartea în Priştina, în Kosovo, deci foarte departe, în timp şi spaţiu, de ceea ce îşi aminteşte naratorul meu în carte. Mai tîrziu, cînd am mers în locurile din carte cu un fotograf, pentru un proiect, chiar am fost curios să văd ce feste mi-a jucat memoria. Am găsit totul la detaliu, inclusiv cele trei poduri din Parcul Tineretului. Prima memorie, aceea din copilărie, probabil că are cel mai puternic impact. Sînt convins că unele lucruri văzute acum zece ani le-aş greşi, dar amintirile din copilărie nu se şterg. Totuşi, s-au şi schimbat multe locuri pe care le-am descris în carte. Cel puţin scara blocului, unde am situate vreo trei sau patru povestiri, era radical diferită de cea de acum 20 de ani. Şi, pe lîngă schimbările generale pe care le ştim cu toţii: că au apărut multe farmacii, bănci şi case de pariuri, în spatele blocului, unde jucam noi fotbal, acum e o parcare. Cel mai interesant a fost cînd am mers pe Strada Stoian Militaru din zona Constantin Brîncoveanu, unde acum 30 de ani erau case. Pe vremea lui Ceauşescu, prin curţi erau ţigănci care vindeau borş şi gume Turbo, iar acum casele s-au transformat în vile cu două-trei etaje. Dar pe gardul unde scria „Borş” cînd eram eu mic, tot „Borş” scrie. Locatarii şi-au reconstruit casa, au transformat-o într-o vilă cochetă, dar vînd în continuare borș.
