Alexander Baumgarten susține în Cuvîntul înainte al ediției că acest text „poate spune astăzi cititorului lucruri frapante: că teologia este o știință pe care o putem exersa printr-o dispoziție umană specială, că natura ei este exclusiv hermeneutică sau că tradiția comunității credincioșilor își rezervă prioritatea de a interpreta Scriptura.” Argumentul principal este, așadar, chiar cel sugerat prin titlul cărții – Teologia ca dispoziție științifică, fiind vorba de „o pledoarie pentru universitate, teologie și dispoziție științifică”, după cum ni se precizează. E o precizare necesară, chiar dacă este lucru cunoscut că majoritatea marilor universități occidentale au fost create sub egida Bisericii Catolice; nu este însă la fel de evident pentru toată lumea (în special în mediile culturale rom nești) că metodele cercetării științifice moderne, așa cum le cunoaștem azi, își datorează existența în primul rînd problemei cercetării teologice privite ca știință, pusă în dezbatere în universitățile Evului Mediu. Astfel că, nu în ultimul rînd, rostul acestei ediții a comentariului sentențiar al lui Godescalc de Nepomuk este de „a introduce primul în cultura rom nă un tip de dezbatere de o maximă importanță în înțelegerea sensului tradiției culturale europene, dar de care problematizările teologiei și filosofiei scrise în limba rom nã sînt deocamdată străine”, dupã cum ne asigură Alexander Baumgarten în prefața sa. Textul lui Godescalc de Nepomuk se înscrie în tradiția scolastică instituită prin Alexander de Hales, pentru care teologia este sapientia ut scientia, comentariile sentențiare adoptînd de acum înainte cutuma unui prolog în care se discută statutul de știință al teologiei. Noutatea comentariului lui Godescalc, potrivit lui Alexander Baumgarten, este că avansează o „turnură hermeneutică”: datorită faptului că principiile teologiei sînt propozițiile Scripturii, nu avem de-a face cu o știință speculativă, ci cu una hermeneutică.
