Cristian Fulaș reușește un roman bun, la granița dintre literatură și autoanaliză, îndrăznesc și permiteți-mi să o spun. Sînt pasaje în care predomină mărturiile-jurnal, dar și alte pasaje literare deosebit de bine susținute și traversate stilistic, precum și pasaje de studiu psihopatologic și al personalităților, și chiar pasaje monografice aș spune, cel puțin așa cum sînt cele în care descrie orașul, spitalul, muntele, transformînd-le – și nu prin animism – în personaje secundare ale scriiturii sale. Un roman pe care, citindu-l și recitindu-l, îl resimți prin toate f șiile existenței tale și la final te întrebi inevitabil, împreună cu autorul, dacă ar mai fi ceva de spus. „…nu mai am de spus nimic nimănui și vreau pur și simplu să tac.”
Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor. Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus. Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.
