în Steaua, nr. 2

Alternativa produsă de Mihai Zamfir se dovedește subtilă dincolo de ceea ce sare în ochi. În primul rînd, avem un decupaj destul de sever pe care-l operează în carnea canonului literar, selecția privilegiind pe de o parte, autori aflați la vîrful canonului literar, introduși prin titlul „Marea poezie” sau „Marea proză”, pe de alta, după un criteriu relativizant pe cei care au exercitat o influență dincolo de intervalul ales, cel al interbelicului, introduși prin capitole intitulate modest „Alți poeți” și „Alți prozatori”. Scurta istorie funcționează în două trepte, pe acest palier al diferențierii între major și nu numaidecît minor, precum și pe cel al revendicării unor tradiții autohtone sau europene. [...]
Oricît de bine jucată este detașarea lui Mihai Zamfir, notele personale, „subiective” pot fi detectate mai ales acolo unde ironia este cu accent. În definitiv, această carte este vie și prin personalitatea puternică a unui istoric și teoretician literar de o erudiție remarcabilă, capabil să joace pe registre diferite și ale cărui gusturi își păstrează pregnanța dincolo de orice sistematizare.