Cum spuneam, obiectiv vorbind, cele cinci texte care alcătuiesc volumul lui Cristian Fulaș nu comunică între ele. Nici tematic, nici stilistic. Și totuși, e greu de crezut că nu există absolut niciun fir conductor care leagă aceste nuvele. La urma urmei, cine sînt cei frumoși și cei buni? Frumusețea și bunătatea sînt, de fapt, suspendate și întoarse la antipod în cartea lui Cristian Fulaș. Să luăm un pasaj din coada volumului: „Poate tragicul, azi, nu mai ține de om. Poate ține de financiar, poate că ar trebui să urmărim mai atent reacția la căderea burselor și valurile de comentarii care decurg de acolo. Poate ar trebui să fim atenți cum, totuși, sărăcirea celui bogat e tragică, cum distrugerea lucrurilor scumpe devine tragedie. […] Dispariția lucrului e tragică, moartea unui om e simplă statistică. Motiv de numărătoare, nicidecum de suferință”. Ca în sistemul sunetelor enarmonice, care sună la fel, dar au denumiri diferite, prozele care alcătuiesc acest nou volum al lui Cristian Fulaș împart un son comun. E vorba, la urma urmei, despre o franchețe care se păstrează intactă pe tot parcursul lecturii. Textele sînt frisonant de exacte și dau seama despre lumea de azi, însă primordial rămîne întotdeauna stilul.
