- Jovi ENE
- Dosar de presă
- 0 likes
- 150 views
Volumul lui Andrew Scull este o mostră de cultură autentică, de erudiție și enciclopedism, iar autorul trece, așa cum spune și subtitlul, prin toate etapele dezvoltării și evoluției umanității pentru a studia felul în care oamenii s-au raportat la nebunie, mai ales din perspectivă culturală, dar nu numai. Găsim aici atît studii medicale, psihologice sau de alte genuri ale personalului medical sau științific al fiecărei epoci, dar și felul în care anumite tare psihice sau fizice au fost transpuse în cultura epocii – sculptură, pictură, literatură, film, fotografie, desen. Totul gravitînd în jurul nebuniei – perturbarea amplă și persistentă a rațiunii, intelectului și afectivității –, dar care a fost tratată de-a lungul mileniilor și secolelor și ca nebunie, dar și ca melancolie și depresie. (...) De multe ori violent sau sadic, alteori cu simț de răspundere și bunătate, dar fără efect, ea a început să fie diagnosticată și tratată omenește și potrivit abia în secolul al XX-lea.