în Ziarul de Rîmnic

Nu este o proză obișnuită, este un poem dens, un poem al suferinței de neimaginat. Uneori, chiar și din pauza dintre cuvinte răzbat gemetele acestor suferințe. E mai mult decît o poveste, este dezlegarea unui blestem.
De asemenea, s-a iscat o rezonanță subiectivă cînd am citit despre casa ultimului boier rîmnicean, Menelas Chircu, despre casa Lupeștilor pe care o văd zilnic și a cărei proximă renovare sper a se concretiza curînd. Nu mai vorbesc, despre casa lui Octavian Moșescu…
Autoarea a reușit să elibereze timpul împietrit în blestemul închisorii din Rîmnicu-Sărat. Numai o fiică a orașului, înzestrată cu har creator, putea dezlega acest blestem al trecutului tenebros, gri-cenușiu pînă la negru.