pe bookblog.ro

Mia Couto își deschide romanul și ne invită într-o călătorie fascinantă, ambițioasă, în care modernul se împletește cu obiceiurile vechi într-o așezare uitată de lume, unde magia e un concept care nu ridică niciun semn de întrebare, iar despre spiritele străbunilor se crede că sînt cele mai bune călăuze atunci cînd te confrunți cu o problemă. Narată din perspectivă dublă – a lui Mariamar, o fată simplă din satul Kulumani, mezina unei familii încercate de soartă, și a lui Arcanjo Baleiro, un vînător care încearcă să scape de fantomele trecutului și ale prezentului prin participarea la o ultimă vînătoare de lei – Confesiunile leoaicei ne prezintă în detaliu o lume despre care nu știm prea multe, sau nu pe cît ne-am dori; o lume divizată între dorința de a evolua și incapacitatea de a uita vechile obiceiuri, văzută prin ochii a două persoane diametral opuse, dar care se confruntă cu probleme asemănătoare. Romanul ne prezintă societatea din Kulumani și, per ansamblu, Africa în sine în cel mai respectuos și pur mod cu putință, folosindu-se de povești moștenite din generație în generație și tradiții învechite pentru a crea o atmosferă autentică, incredibil de exotică. Stilul de scriere e departe de a fi unul complex, îngreunat de metafore greu de digerat, însă reușește să impresioneze prin folosirea unor imagini puternice, vii, care te seduc și îngrozesc în același timp.