Chiar dacă prezintă imaginea unei Japonii traumatizate şi a unei culturi aflate la apus după cel de-al Doilea Război Mondial, romanul Un artist al lumii trecătoare (An Artist of the Floating World) va fi o încîntare pentru cititorii visători. Kazuo Ishiguro le dedică romanul celor ce se imaginează bînd un ceai la începutul toamnei, pe veranda unei case tradiţionale japoneze, admirînd grădina, sau privind un apus de pe un pod vechi din Tokio, lăsîndu-se vrăjiţi de priveliştea oferită de un cartier pitoresc, unde au mai rămas cîteva locuinţe din lemn, cu prăvălii şi lampioane aşa cum vedeau în stampele lui Hiroshige sau ale lui Hokusai. Acest roman este departe de a satisface facil fanteziile occidentalilor ce îşi imaginează tot felul de poveşti ale căror protagoniste sînt femeile din stampele celebre. Pictorul Masuji Ono a trecut de multă vreme de vîrsta incursiunilor incandescente de la începutul uceniciei, cînd frecventa casele de gheişe ori de curtezane, în căutarea unor modele. Ajuns la vîrsta pensionării, lui Ono Masuji nu i-au mai rămas decît amintirile şi bucuria oferită de picturalitatea unui apus. Încă mai ştie să simtă frumuseţea trecătoare a clipei în anii în care alţii ar fi căzut în hăul disperării văzînd ruinele celor mai frumoase zone ale oraşului, după ce Japonia a fost obligată să plătească preţul ambiţiilor militare din anii ’40. Pasajele descriptive îi vor impresiona pe cititorii pentru care literatura niponă a început cu marile romane scrise de Kawabata.
