Fiica Estului este o carte care se citește greu. Și nu din cauza unui stil narativ complicat sau al vreunei povești alambicate, ci pentru că transmite o emoție a cărei greutate și complexitate le resimți aproape fizic. Te face să îți pui tot felul de întrebări de la cele mai evidente (cum au fost posibile asemenea atrocități în plin secol al XX-lea, cum majoritatea dintre noi nu am știut sau am știut și am ignorat?) pînă la unele mai complexe (ce sînt popoarele? de ce o națiune poate distruge o alta, deși au trăit în armonie sute de ani? ce este libertatea, toleranța? cît de periculoasă și imprevizibilă poate fi natura umană?). Ca toate cărțile bune, Fiica Estului nu oferă răspunsuri, ci doar ne face să rafinăm întrebările, să reflectăm... și poate să învățăm ceva.
