Am găsit cîteva lucruri excelente în Cazemata, romanul de debut al arhitectului Tudor Ganea, girat de Florin Iaru și de Marius Chivu (care l-au descoperit pe autor la un curs de creative writing și l-au încurajat să publice). În primul rînd, conceptul și atmosfera, brodate în jurul unei cazemate construite în Constanța în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De ea se leagă în contemporaneitate o serie de enigme: morți misterioase, dispariții inexplicabile – plus zvonurile care întrețin și amplifică atmosfera, zvonuri care vorbesc de tuneluri legendare între cazemată și mare și de inși care le-ar cunoaște secretul (unul dintre ei, nu întîmplător, se numără printre cei uciși). În al doilea rînd, fluența poveștii și a stilului, amîndouă remarcabile pentru un debutant. În al treilea rînd, urechea lui Ganea pentru dialoguri. Cele mai bune secvențe narative sînt cele configurate prin dialogul sau monologul personajelor. Turul de forță la acest capitol apare în prima parte, într-o scenă la cîrciumă în care un bărbat își poveștește cu înflorituri argotice performanțele sexuale, doar pentru a descoperi că partenera sa din urmă cu două nopți era moartă de trei luni. Pe scurt, cei care vor investi două ore în micul roman al lui Tudor Ganea nu vor fi păcăliți.
