în Observator cultural, nr. 905

Pe alocuri, scriitura virează spre specia nonliterară a reportajului dovedind că intruziunile din spaţiul cotidian sau jurnalistic sînt tipice pentru romanul de debut al lui Orwell. Vezi, spre exemplu, conţinutul „instructiv” al pasajelor în care scriitorul englez propune o schemă pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale chiriaşilor de la azil, care ţine de domeniul administraţiei unui guvernămînt eficient şi nu al ficţiunii propriu-zise. În alt loc, Orwell enumeră în scop utilitar (dar nu neapărat străin de un oarecare efect literar) avantajele şi minusurile locurilor unde-şi poate petrece noaptea un vagabond care nu are destui bani pentru un adăpost public. [...] Cu toate că literaritatea nu e singura valoare cu care se poate măsura reuşita textului, necesitatea ca aceste incursiuni pe teritoriul altor tipuri de discurs să facă parte integrantă din text – fără să oprească cursul unei poveşti relatate cu un mare talent narativ – rămîne justificabilă. Una peste alta, cititorii lui Orwell – obişnuiţi mai degrabă cu distopicul şi alegoricul din 1984 şi Ferma animalelor şi mai puţin cu realismul autobiografic al primului său roman – au acum ocazia să exploreze un univers al sărăciei, descris într-un ritm alert, viu, cu o detaşare care le permite să vadă singuri, necălăuziţi de vocea autorului, partea damnată a condiţiei umane.