pe blog.libris.ro

Sînt o mulțime de scene sinistru de familiare celor care au cunoscut ravagiile unei dictaturi naționalist-comuniste: de la neajunsurile cotidiene, frigul din case, privațiunile, foamea, lipsa alimentelor și a bunurilor de larg consum la proiecții monstruoase în care gesturile mărunte (alegerea unor draperii, o călătorie cu trenul, gătitul mesei de prînz, culesul florilor pentru o înmormîntare) devin încărcate politic și, implicit, devin temeiuri pentru pedepse aspre și exemplare. Oamenii din Coreea de Nord par să trăiască legați printr-o frînghie de care nu pot scăpa, un simbol al obedienței colective și al prizonieratului deopotrivă. Viața cotidiană în regimul dictatorial, așa cum e reflectată cu sensibilitate uneori comică, alteori tragică de Bandi pare să  proiecteze încă un tip de bucurie celor inventariate de Andrei Pleșu: bucuriile fragile inutile, bucuriile fără șansa unui proiect durabil, gata să fie spulberate în cel mai imprevizibil și eficient mod. Cea mai sufocantă senzație pe care o trăiești și care încununează absurdul dictaturii, este cea pe care o trăiește un personaj la un moment dat: nici atunci cînd încerci să îți croiești o viață în acord cu regulile și ideologia dominantă nu ai garanția că vei avea un trai confortabil, epurat de teroare.