În cartea O vară cu Isidor, Veronica D. Niculescu, autoarea romanului poetic Spre văi de jad și sălbăție (editura Polirom, 2016), ascunde în povestea fetei care eliberează un condor, ca aproape o a doua piele a oricărui artist în lumea contemporană, o revoltă. O revoltă la adresa oricărei privări de libertate, a unor structuri vechi de secole care nu sînt decît modele carcerale mascate, o căutare a extazului din lucrurile simple, între care omul, trup și suflet, poate respira în voie și poate înțelege un ritm ancestral din mici epifanii urbane. Cartea este și o pledoarie scrisă a gîndirii neîntrerupte, care împarte aceeași substanță cu visele, ale fetei de 13 ani sau ale unui condor. Nu trebuie evitată nici ideea unei crize a poeticilor contemporane, adesea istovite de experiment; aici, această „oboseală” estetică – prezentă și la Ana Alfianu, prin dezinteresul protagonistului față de două dintre puterile miraculoase ale țestoasei, anume țesutul și compunerea versurilor – este redată prin imaginea condorului care învață să scrie, să citească și să vorbească în limba oamenilor.
