în Tribuna, nr. 361

Memorialul datorat lui Valeriu Anania este nu numai istoria unei vieți de luptător pentru cauza adevărului și a dreptei credințe, în orice împrejurare, ci și istoria subterană a unei epoci așa cum s-a remarcat ea în configurarea ilustrei sale personalități teologice, în condițiile opresiunii dictaturii comuniste și mai apoi în deplina (aproape) libertate de acțiune sub crucea credinței creștine, ortodoxe. Deși autorul nu își asumă pretenții literare în scrierea memoriilor, firul narativ, întreținut cu multă culoare a detaliilor, are farmecul pasionant al unui veritabil bildungsroman „învecinat cu spiritul faustic al modernității”, după cum se exprimă Teodor Baconsky în prezentarea ce i-o face, succintă, pe ultima copertă a volumului.