pe banatulazi.ro

Revenind la carte: privit de la distanță, discursul pe care îl practică Harari în acest volum poate fi considerat ca fiind o specie a unei formule retorice – cu rădăcini în mod cert și iudaice – în care este privilegiat tipul de argumentare „pe de o parte/pe de altă parte”. ● Pe de o parte, Harari descrie ceea ce știm, în general, despre o epocă, despre un concept, despre un context, despre un fenomen, despre un moment istoric. „Pe de altă parte”, ne spune el, iată cum se mai pot lega firele narativului cu privire la o epocă (un concept, un context, un fenomen, un moment istoric) – și aici, în CUM leagă istoriile este Harari deopotrivă superinventiv, remarcabil, memorabil, provocator. Aici, am putea spune, face el diferența – și această este cea care dă viziunea foarte proaspătă, în numele căreia vinde așa de bine istoricul evreu. Aceasta, pe de o parte. ● Pe de altă parte, este chiar neobișnuit ca discursul clasic-istoric să fie bine înmuiat în date complexe recente care vin dinspre științele de nișă, dinspre neuroștiințe. Dar Harari face aceasta, știe să facă foarte bine această coroborare, iar rezultatele sînt pe măsura acestui tip de investiție intelectuală: ceea ce citim despre repere mari ale istoriei omenirii nu prea găsim la alți istorici.