pe lapunkt.ro

Villa Margareta este un roman al memoriei, al multiplelor memorii individuale, fiecare personaj intrînd în ficțiune cu ,,bula de amintiri, trăiri, gînduri care ne înconjoară ca un albuș diferit” (p. 341). Funcționează o memorie cu totul specială, atentă la cele mai fine detalii, fapte, crochiuri de viață trăită. Naratoarea, alias Doina Jela (evident, un alter ego ficțional), alias Digei, alias profesoara de franceză, dorește să-și regăsească eul dinainte. Pe măsura înaintării în miezul textului, vom înțelege că sensul cuvîntului, repetat ca o obsesie, se referă la perioada dinainte de 22 decembrie 1989, cînd s-au petrecut acele întîmplări esențiale din magma cărora se vor rostui experiențele individuale decisive. Ea pătrunde adînc în propriul suflet și aduce la suprafață o mulțime de insight-uri, de date interioare, constatînd că ne inventăm noi identități de fiecare dată cînd în viața noastră intervine o schimbare majoră. Din tot acest evantai al eurilor noastre, fiecare este ceea ce vede în el omul cu privirea mai pătrunzătoare. De altfel, un alt personaj, Ioana, va conchide într-un pasaj retrospectiv: ,,Sîntem așa cum ne vede fiecare și doar în ultimul rînd cum ne vedem noi înșine.”