- Andreea POP
- Dosar de presă
- 0 likes
- 285 views
Cu toată desfășurarea ei oscilantă și capricioasă, însă, traiectoria aceasta conturează, totuși, o lume care „clocotește” de real: detaliile imaginarului autohton nouă și douămiist – care vor declanșa, poate, cîteva nostalgii –, amestecate toate pe fundalul unui București cu o geografie dezolantă, descriu în Copilăria lui Kaspar Hauser „toată spuma mizerabilă a lumii”, fără ca mizerabilismul să devină, în sine, un scop sau o trăsătură definitivă. Așa încît rezultă o cartografie coerentă și convingătoare din aceste povestiri în care regretul difuz concurează cu trivialul și cu o gravitate mascată pe alocuri sub forma unor „poze” nonșalante. Cu greutate și reprimat-candide sînt, deopotrivă, aceste „piruete” ale memoriei.