în Familia nr. 9

Istorii de familie pe două planuri principale, congruente. Păcatele părinților în anii derutei post-decembriste și păcatele copiilor, acum, în amorțeala prezentului. Totul prilejuit de întoarcerea acasă a fiului îngrijorat de vestea că mama lui suferă de o boală venerică. Trădarea mamei se transferă peste timp asupra fiului, care, în ciuda situației stabile (are o slujbă bună și tocmai s-a mutat la casă nouă cu soția și fiica lor), calcă strîmb parcă tocmai din dorința de a tulbura apele. Ghinionul în dragoste al surorii sale pare să-l apese, problema niciodată rezolvată pe deplin între părinți o poartă mereu cu sine ca pe o piatră de moară și e predispus spre defetism. Nu-și găsește rostul pe lume sau, mai degrabă, nu este setat pentru a-l recunoaște. Romanul problematizează această neadaptare, reușind scene cu adevărat memorabile prin forța lor de sugestie. Lui Mihai Radu îi ies forte bine decupajele de viață, are un ochi extrem de pătrunzător, care îi permite să rețină exact acele detalii esențializante. S-a văzut aceasta încă de la prozele din volumul de debut, Hobby și alte povestiri. O proză cu articulații fine, dar percutantă și adevărată pînă la ultima implicație. Extraconjugal ar putea fi foarte bine expresia neașezării, nici după un sfert de veac, a unei societăți care, în celulele ei de bază, nu încetează să se creadă tradițională.