în Ziarul de Iaşi

Fără a se îndepărta de recuzita teoretică a retoricii clasice, potrivit căreia stilul este expresia unui echilibru comunicativ întreţinut de corectitudine, claritate, plasticitate şi adecvare, Stelian Dumistrăcel dezvoltă, în rame enciclopedice, un discurs critic pilduitor, însă nu prin tonul apodictic şi rigid pe care filologii sînt adesea ispitiţi să îl adopte atunci cînd se pronunţă asupra unor chestiuni delicate ale uzului lingvistic, ci prin valorificarea unui repertoriu bogat de mijloace de educare a bunului-simţ în exprimare. Astfel împletite, confesiunea şi anecdota, decupajul savant şi extrasul literar, proverbul şi aforismul, clişeul şi vorba de duh se topesc într-o captivantă poveste a vorbei, pe care lingvistul o deapănă cu ştiinţă şi cu talent.