- Alexandru ORAVIŢAN
- Dosar de presă
- 0 likes
- 125 views
O astfel de carte ce reușește un asemenea dinamism în relația cititor – personaj, dar care și tratează deschis acest aspect, este romanul Transfer al lui Liviu Ioan Stoiciu. Pe parcursul a peste 300 de pagini, cititorul contemplă universul claustrat al anului 1977 prin intermediul protagonistului Olimpiu, un pedagog la internatul unui liceu din Focșani, situat sub semnul dedublării sale în afara propriei existențe. Pe o mare parte, din lungimea cărții pare că nu se întîmplă nimic notabil, însă totalitatea micilor întîmplări ale vieții de provincie surprinse prin intermediul lui Olimpiu creează o frescă neașteptat de vie a griului din comunismul rom nesc. [...]
Cu excepția finalului, rezultat al unei dedublări în spațiul și timpul de după 1989, insuficient exploatat sub forma unei ficțiuni speculative, cartea lui Liviu Ioan Stoiciu are toate valențele unui roman totalizant. E opul unei epoci întunecate din istoria Rom niei, al unor geografii interioare, al unui provincialism înăbușitor, dar e mai ales un roman despre puterea literaturii și despre poziția cititorului în relație cu evenimentele sondate. Un roman despre viață.