- Tudorel URIAN
- Dosar de presă
- 0 likes
- 131 views
Scris într-un stil auster, fără zorzoane, cu fraze scurte, adesea eliptice, fără vreun semn de emfază a autorului (acesta se comportă cu obiectivitatea unui aparat de filmat, fără ca personalitatea sa să-şi facă simţită prezenţa în mod direct prin judecăţi, explicaţii, precizări, gînduri proprii), romanul lui Liviu Ioan Stoiciu, Transfer, este un bun prilej pentru cititorul de azi de a retrăi, aproape în timp real, cîteva zile din „anii de glorie” ai lui Nicolae Ceauşescu şi poate de a înţelege puţin mai bine felul în care s-a modelat în timp conştiinţa acestui popor care nu încetează să ne surprindă. În mod cert, Transfer nu este un roman pentru toate categoriile de public. La fel de sigur, însă, îşi va găsi cu uşurinţă un public al său, capabil să îl înţeleagă şi, de ce nu, să îl aprecieze aşa cum se cuvine.