în Pro Saeculum nr. 5-6

Ca și la romancierii Michel Houellebecq, Haruki Murakami, prozatori cu care romancierul Liviu Ioan Stoiciu poate fi comparat, realitatea și irealitatea coexistă natural în acest roman. Autorul pare că scrie un jurnal al vieții detaliate a lui Olimpiu, cu notații scurte, disciplinate, fără incursiuni psihologice, deocamdată. Discursul epic se modifică atunci cînd în scenă este introdus jurnalul pe care îl scrie Radu, a cărui existență se desfășoară între spital și locuirea în apartamentul neîncăpător, dar care are o viață neștiută de ceilalți membri ai familiei și pe care Olimpiu o descoperă întîmplător. [...] Ca și personajele lui Mircea Eliade, Radu a nimerit poarta de intrare în altă dimensiune, de unde Olimpiu primește totuși un semnal cum că lui Radu îi este bine acolo unde se află.
Chiar dacă prozatorul a ales anul 1977 pentru a-și plasa acțiunea din primul palier al romanului, evenimentele pot fi atribuite oricărui an și oraș provincial din perioada comunistă. Ceea ce conferă unicitate romanului este relația dintre seismul tragic care afectează Rom nia în 1977 și efectul acestuia asupra personajului principal, seismul interior declanșat de tragedie, Olimpiu descoperindu-și o disponibilitate interioară ce-l face capabil să recepteze voci din timp care încearcă să-i controleze viața.